Tinutul de Nicaieri,3 – Pumnalul

Fata isi simtea palma insemnata arzand. Se apropie de nuia insa senzatia nu o parasea, incerca sa ia cupa insa durerea aproape ca o facu sa se prabuseasca. In momentul in car poposi deasupra cutitului o senzatie de gheata incepu sa calmeze usturimea din palma. Lua cutitul iar baiatul disparu in mod magic… iar piesele de mozaic se pusera in miscare. Vantul incepu sa adie si fata pasi inainte pe podul de chihlimbar, peste o apa purpurie….

Incepuse calatoria spre simfonia ce nu a fost niciodata auzita…..

Merse o vreme pe podul suspendat parca intre lumi incercand sa intrevada dincolo de valurile de purpura insa parea ca nu se va termina nicaieri. Cu cat scruta mai arzator linia infinita a orizontului cu atat simtea mai agitata miscarea mozaicului in toata fiinta ei….Obosita de nici ea nu stia de ce se opri si se aseza pe modelul colorat in tonuri de mov, albastru si galben care se intindeau acum in fata ei. Incepu sa studieze modele din fata ei si atunci vazu ca una dintre bucatile de un galben de ceara parea deplasata fata de simetria modelului. Si cum simetria nu era printre favoritele fetei aceasta incepu, animata din nou de ideea de a stii, sa cerceteze cu atentie acea deplasare subtila de aliniament. Incerca sa o preseze ca sa isi reia locul, apoi incerca sa o scoata din lacasul ei dar nu reusi decat sa isi zdreleasca degetele…. Un gand o strafulgera, “poate daca inchid ochii..”… Nimicul insista sa se intample.

Descurajata isi prinse faldurile rochiei de azur ca sa isi potoleasca lacrimile de sange si dadu peste cutitul pe care baiatul jucaus i-l oferise, sau, mai bine zis, pe care ea il alesese. Intr-un gest aproape automat apropie lama pumnalului de spatiul care deranja simetria si inchise ochii. In fata ei aparu dintr-o data o femeie despre care nu puteai spune cu exactitate daca era tanara sau batrana. Pe cap purta o tiara care ii ascundea si ultimul indiciu de varsta care se poata gasi intr-o suvita de par iar mantia de un albastru infinit acoperea ceva ce parea a fi un tron de artar. Nu putea zari nimic in spatele ei pentru ca un voal magic ascundea privirii peisajul insa atrasa ca de un magnet privirea ii cazu pe un obiect pe care doamna fara varsta il tinea intre palme…

Avea sentimentul ca este mama pe care nu isi aducea aminte sa o fi vazut vreodata, ca este ea dintr-un trecut viitor si in acelasi timp tacerea ei o facea sa se infioare.

“Cine esti? De ce am senzatia ca ne-am mai intalnit”, intreba ea grabita dar nu primi nici un raspuns in afara privirii care parea ca o alinta si in acelasi timp ii lanseaza o invitatie…

“De ce tii in mana o carte cu paginile albe? Esti scriitoare? Ce este dincolo de val?”, din nou nici un raspuns in afara privirii care insista sa o imbratiseze.

Inchise ochii, atinse pumnalul dar din nou nimic.

Incerca sa paseasca dincolo de val insa o bariera invizibila o curenta de fiecare data. La ultima incercare descarcarea de energie a fost atat de puternica incat se dezechilibra si privirea ii cazu pe foile albe ale cartii din mainile ciudatului personaj. Ramase cu privirea atintita inspre ele si inchise ochii gandidu-se ce bine i-ar prinde ajutorul Timpului. Litere si cerneala se amestecau in fata ei si pe foaia alba aparu o intrebare:

“Ce este pumnalul pentru tine?”

“M-a ajutat sa ajung aici..”, izbucni ea.

“Ce este el pentru tine cu adevarat, nu cum l-ai folosit”, se asternu pe coala alba

“Pumnalul este…” si se opri brusc. Fara a scoate un cuvant il aseza intre paginile cartii si inchise ochii fara sa se gandeasca la nimic ….. Simtea cum rochia se strange in jurul taliei ca intr-o chinga si cum o energie nebanuita ii anima sufletul…. “Cuvintele sunt cutite” sopti ea….

Simti mangaierea zambetului doamnei fara varsta si vazu cum pumnalul se prechimba intr-o spada, cu maner incrustat cu topaze si cu niste litere ciudate sculptate intr-un otel ce parea ca vorbeste la fiecare atingere a luminii.

“Te poti intoarce acum doar ca sa revii” se auzi o voce si dintr-o data claxonul unui bolid de viteza o facu sa deschida ochii.

“Traversam azi, domnisoara….?”…. se auzea in urma ei

Va urma

Share: