Tinutul de Nicaieri,2 – Frunze

…. O sa ma odihnesc putin gandi ea, nu pot sa vorbesc acum cu el, voi incurca toate intrebarile…gandul nu apuca sa incheie fraza ca iarba o imbratisa cu verde matasos si simti cum pleoapele se inchid usor.. O sa il intreb maine, mai apuca sa spuna inainte sa adoarma…

In noaptea aceea a visat pentru prima oara in afara nisipului de argint. Parea totul atat de real si in acelasi timp departe, mai departe decat simtise vreodata in calatoriile ei. In fata ei se intindea un covor de frunze de arama care la fiecare pas susura de parca toate viorile din lume se intalnisera ca sa vorbeasca. Nu se simtea nici macar o boare de vant iar cerul era acoperit cu nori in culorile trandafirilor care uitati de vreme au devenit cenusa. S-a oprit si a ascultat. Totul incremenise. Atunci i-a simtit prezenta, a simtit cum sangele-i devine lava si a stiut ca silueta se apropie. De data aceasta nu a mai inchis ochii, nu a mai cautat sa se ascunda, a asteptat….dintr-o data, animate parca de un torent invizibil, frunzele au inceput sa se inalte catre nori, invaluind-o intr-o rochie de viori. Incepu sa se invarta cu torentul, sa danseze cu silueta invizibila a carei mantie de flacari o mistuia din nou si pentru a cata oara intaia oara…

Cantul privighetoarei o facu sa deschida ochii. Era dimineata si picaturile de roua se intindeau lenes la soare. Aducandu-si aminte de intalnirea cu Timpul se ridica hotarata si indreptandu-si privirea catre Paltin ii zambi in loc de buna dimineata si il intreba cu nerabdare:

“Am auzit ca tu imi poti spune unde gasesc Timpul? Asa este?”

Vantul se dezmierda usor printre frunzele inteleptului copac insa fata nu primi nici un raspuns. Poate nu m-a auzit, gandi ea, si repeta intrebarea. Din nou nici un raspuns. Dupa cateva incercari care se pare ca doar inteteaua joaca vantului printre ramuri fata incepu sa dea ocol trunchiului ce se inalta semet la piatra de hotar.. Dezamagita, dupa cateva plimbari si adresari fara raspuns, fata isi pleca ochii spre verdele ierbii si atunci a vazut. In palma ei se desenase o frunza de arama. Oare nu am visat, isi spuse ea. Incerca sa stearga desenul uitand de Paltin si de intrebari dar frunza se incapatana sa devina din ce in ce mai aramie. La un moment dat isi pierdu echilibrul si cuprinse cu palmele scoarta asprita de vreme…. Ca la un semn toate frunzele au inceput sa coboare spre fata care muta de uimire le urmarea dansul… Era al lor sau visul se intampla din nou?….

In momentul in care prima frunza ii atinse palma auzi o soapta “ Inchide ochii si ai sa auzi…” Actionata parca de un imbold secret fata inchise ochii dar atatea cuvinte zburau in jurul ei incat nu putea sa le auda… “ Dans….frunze….in lumea oamenilor… furtuna…soare…fir de iarba…”…. A renuntat sa mai incerce sa le inteleaga si atunci a inteles. “ Sunt pretutindeni si nicaieri. Orice intrebare ai avea o ai pentru ca deja stii raspunsul. Inchide ochii si asculta. Vrei sa intelegi de ce? Urmeaza o calatorie in care raspunsurile nu sunt cuvinte, in care frunzele sunt sentimente iar ceea privesti nu este ceea ce vezi. Daca vrei sa pasesti pe drum atinge radacinile Paltinului cu frunza din palma. Nu te mai poti intoarce decat atunci cand drumul s-a incheiat….”

Fata deschise ochii si fara nici o ezitare atinse radacinile ce se iteau din iarba care ii oferise adapost in visul noptii. O mireasma de mosc cuprinse aerul si dintr-o data totul se evapora intr-un nor de fum….In fata ei se afla un drum pe care nu isi amintea sa il fi vazut vreodata…. Pamantul parca isi croise un mozaic de chihlimbar pe cararea ce se intindea in fata ei. Cu energia necunoscutului pasi hotarata si inchise ochii.

“Unde sunt?”

“Pe drum”, raspunse Timpul

“Unde merg?”

“Acolo unde drumul duce”

“Cum o sa stiu ca am ajuns?”

“Atunci cand vei dansa in acordurile simfoniei ce nu a fost niciodata auzita, atunci cand soarele si luna vor imparti cerul iar Paltinul de Aur iti va fi trimis ultima frunza, atunci vei stii”…

Fata deschise ochii putin nedumerita. In fata ei o creatura de Nicaieri o privea curioasa. Parea a fi un baiat. Cu ochii jucausi, imbracat in haine ce numai haine nu pareau, invartind in mana o bagheta de alun parea ca ar vrea sa ii arate ceva. La un semn al acestuia in fata lor aparu o masa pe care se aflau cateva monede, o nuia, o cupa si un cutit…..

“Alege”, ii spuse el

Fata isi simtea palma insemnata arzand. Se apropie de nuia insa senzatia nu o parasea, incerca sa ia cupa insa durerea aproape ca o facu sa se prabuseasca. In momentul in care poposi deasupra cutitului o senzatie de gheata incepu sa calmeze usturimea din palma. Lua cutitul iar baiatul disparu in mod magic… iar piesele de mozaic se pusera in miscare. Vantul incepu sa adie si fata pasi inainte pe podul de chihlimbar, peste o apa purpurie….

Incepuse calatoria spre simfonia ce nu a fost niciodata auzita…..

Va urma

Share: