Tinutul de Nicaieri, 1

A fost odata ca astazi o fata care traia in taramul de Nicaieri. In Nicaieri timpul nu se scurgea dupa sistemele de masura cunoscute in lumea oamenilor si asta pentru ca in Nicaieri puteai vorbi cu el, cu timpul adica.

De obicei il gaseai la radacinile paltinului de aur care isi intindea ramurile incarcate de povesti si vorbe de vant la hotarul dintre Nicaieri si lumea umana. Locuitorii de Nicaieri nu isi mai aduceau aminte de cand paltinul era acolo, din totdeauna devenise o buna estimare pentru inceputuri. Pana si locuitorii acestei lumi nu isi aduceau aminte de inceput, ei erau… altfel stau lucrurile cu fata noastra. Ea isi aducea aminte de inceput si, desi vagi, amintirile despre o alta lume ii apareau in vise… La inceput se temea ingrozitor de umbrele care dansau la lumina facliilor de jad, de panzele ce se teseau in jurul ei atunci cand adormea pe malul marii de Vise, pe nisipul de argint care ii pregatea vestimentele de calatorie si sub ochiul de clestar al Mamei de Nicaieri.

Dupa o vreme abia astepta calatoria de pe plaja de argint pentru ca un nou sentiment inlocuise teama. Era atat de curioasa incat povestindu-i vantului, era cel mai bun prieten al ei doar, acesta aproape ca provoca o tornada. Era intrigata de o silueta care aparea indiferent de dans, indiferent de calatorie. Uneori era atat de aproape incat aproape ca se confuda cu ea, alteori ii simtea prezenta in cea mai mica adiere a prietenului ei cel mai bun dar, cel mai mult si mai mult, adora cand aparea focul….intai se furisa conturul siluetei care purta o mantie de foc..ea, speriata, incerca sa se ascunda dar de fiecare data o gasea si, mereu, mereu, o invaluia cu flacarile pana cand nu mai ramanea decat cenusa, o cenusa atat de vie incat pana si ochiul de clestar ce o veghea se infiora….

“As vrea sa stiu cine e, as vrea sa inteleg de ce?” ii spuse ea vantului.

Acesta adie zambind si ii spuse: ” Ar trebui sa vorbesti cu Timpul….”

” Unde este Timpul?”, intreba ea animata de ideea de a stii. “Cum o sa inteleg ce imi spune?”..

“Il gasesti la radacina Paltinului de Aur, vrei sa te duc? “, intreba vantul

….si uite asa ajunse Ea la hotarul de Nicaieri. Cu inima batand mai mai sa provoace un cutremur si o miscare seismica a lucrurilor ce erau se apropie de trunchiul arborelui care promitea raspunsuri. O sa ma odihnesc putin gandi ea, nu pot sa vorbesc acum cu el, voi incurca toate intrebarile…gandul nu apuca sa incheie fraza ca iarba o imbratisa cu verde matasos si simti cum pleoapele se inchid usor.. O sa il intreb maine, mai apuca sa spuna inainte sa adoarma…

Va urma

Share: