Tinutul de Nicaieri 7 – Realitatea

A ajutat-o sa se ridice si a dus-o afara….Eu stiu locul asta, gandea ea, inspirand aerul proaspat al padurii, mirosul de fan proaspat cosit, atingand firele de iarba care imbracau treptele terasei de lemn si imbratisand cu privirea o casuta rupta din basmele ei de copil.

Au baut cafeaua acompaniati de cantecul pasarilor ce pareau ca isi dadusera intalnire acolo, in liniste, afundati in ganduri dar impreuna. Nu simtea nevoia sa il intrebe nimic, parea ca deja are toate raspunsurile si daca tot era sambata se putea bucura de timp…. O sa plec dupa ce termin cafeaua, gandi ea…

A inchis ochii pentru cateva clipe si a savurat linistea … Nici un gand nu cutreiera pe autostrada, decat zumzetul albinelor, trilurile pasarilor si adierile vantului printre frunzele iesite la soare. Era atat de multa familiaritate incat la un moment dat tresari speriata…

<Am sa plec acum> ii spuse incercand sa ascunda nelinistea familiaritatii ce o cuprinsese. <Putem chema un taxi?> intreba ea protocolar.

Paul izbucni in ras sau rasul izbucni in Paul mai bine zis…. <Un taxi…Sigur putem chema pe cine ne dorim noi, asat nu inseamna ca va si veni…> Vazandu-I privirea nedumerita si o oarecare panica instalandu-se sub genele-i matasoase adauga , poate putin cam repede, <Stai linistita, te duc eu in oras..si termina cafeaua…esti aici de trei zile deci mai poti sa poposesti un pic>, incheie facand complice un semn sagalnic cu ochiul.

Regasindu-si stapanirea de sine fata incepu o conversatie, se pricepea la asta doar.

<Si tu stai aici? Sau… Sau cum?>

< Da, acum stau aici..> raspunse el zambind cu seriozitate

<Si ce faci? Adica vreau sa spun cu ce te ocupi mai exact>

<Vorbesc cu Timpul>

De data asta rasul puse stapanire pe Elena..

<Vorbesti cu Timpul? ….Pai si eu fac asta in fiecare zi dar mai si muncesc… Tu, ce muncesti?>

<Asta muncesc.. Incerc sa ma inteleg cu timpul>, raspunse el foarte serios.

Mai bine ma opresc cu intrebarile, gandi ea, cine stie ce secrete sunt aici. OK, a avut grija de mine dar…realitatea este ca nu il cunosc. Am sa beau cafeaua si am sa ma intorc la realitatea mea…Si plus ce e nebunia asta cu Timpul…

De undeva din ungherele ascunse ale sinelui insa se formau imagini ale unui vis in care ea vorbea cu timpul…

<Sa mergem>, spuse ea grabit si indreptandu-se spre ceea ce I se parea a fi o poarta..

In liniste Paul ii facu semn sa astepte, disparu in spatele casei si in cateva minute se auzi motorul masinii…

<Sa mergem, dar..>

Au plecat pe drumul ce parea rupt din basmele ei de copil, fara sa se uite unul spre altul, dar respirand fiecare pareri de rau , cuvinte nespuse poate….

A lasat-o in fata blocului unde locuia si fara sa spuna un cuvant a salutat politicos cu un gest si… a plecat…

<Nici macar nu am retinut drumul pana aici…> mai gandi ea inainte sa deschida usa catre realitatea din care pentru 3 zile se pare ca fusese absenta..

Va urma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *