Category Archives: Tinutul de Nicaieri

Tinutul de Nicaieri,6 – Cafeaua

Am ajuns, mai apuca gandul sa rosteasca in scrasnetul anvelopei explodate si in sunetul fibrei de sticla ce intalnea stejarul. Cand a deschis ochii Elena era intinsa pe iarba dar nu putea distinge decat umbre si vagi zumzete ce pareau a fi cuvinte umane. A simtit cum cineva sau ceva o ajuta sa se ridice, a recunoscut de undeva din vise o silueta si in ea au inceput sa alerge frica si bucuria revederii…Era mai mult decat o revedere, era o prima intalnire de demult ce avea sa ii schimbe cursul vieti. Doar ca ea nu stia inca….

<Eu sunt Paul si ai avut un accident….>, mai auzi inainte sa se cufunde intr-o bezna fara de sfarsit si inceput

Chihlimbar, pod, tiara, doamna cu val, carte cu pagini albe, albastru azur, durere scurta, Timpul, prietenul Timpul….aaaah si vantul, cum de l-a putut uita cu asa usurinta. El ii stia toate secretele… Sala de sedinte, rapoarte, vanzari, ROI, ROA, board meeting, cafea cu tril de privighetoare, scortisoara, bunica, vioara intai, frunze, imparateasa fara imparatie, sticla, multa sticla….Toate se invarteau ca o tornada in capul fetei care incerca sa isi croiasca drum spre realitatea care parca ii lasase tatuaje pe tot corpul. Si totusi Eu cine sunt? Cum ma cheama?… Cu un efort de Sisif, cel putin asa i se paru ei, deschise ochii cu gandul ca a avut un cosmar cum de mult nu mai intalnise. Oare era tot vis? In loc de imaginea familiara a servantei din stejar masiv pe care insistase sa o aduca tocmai din Franta, de la targul de vechituri la care poposise sa respire putin in timpul cycle meeting-ului, zari ca prin ceata o policioara de lemn de pe care ii zambeau cu bujori in obraji cele mai bogate muscate pe care isi aducea aminte sa le fi vazut vreodata.

Se ridica usor in capul oaselor, nedumerita, si incerca sa dea la o parte cearceafurile de bumbac in care aproape sigur isi petrecuse noaptea. Tot corpul se impotrivea miscarii cu infinite puncte de durere insa Elena era perseverenta. Mai intai o mana, apoi un picior, apoi cealalta mana….

<Te-ai trezit in sfarsit! Usor, usor vin acum sa te ajut>, auzi de undeva o voce putin aspra dar plina de caldura.

Simti cum doua maini puternice o ridica de parca ar fi fost o papusa si ridicand privirea intalni doi ochi caprui.

<Cine esti?>, intreba ea curioasa desi sentimentul familiaritatii revenise. Oare de unde il stiu pe omul acesta, ce caut aici se intreba ea rascolind asocieri de nume si chipuri in mintea deja obosita de la efortul depus.

<Nu iti mai aduci aminte? Sunt Paul. Esti la mine acasa de 3 zile de cand ai avut accidentul. Ai spus foarte vehement ca refuzi sa mergi la spital asa ca nu te puteam lasa acolo, intre copaci….>

<Accident, ce accident?…> si brusc ii apau in fata imaginea cioburilor, copacului <Imi aduc aminte>, sopti ea. <Trebuie sa ma asez…>.

Il studia cu o curiozitate peste medie pe acest barbat care parea o mixtura ciudata de nou si vechi, parul de un saten culoarea alunelor salbatice incadra un chip de copil dar cu o hotarare cum rar mai vazuse. Camasa de in lasa sa se vada la baza gatului o mica adancitura care vibra precum apele unui lac in bataia vantului de vara…. Scuturand usor din cap, pana si asta o duru destul ca sa ramana nemiscata pentru moment, isi zise ca este poate curiozitatea ei pentru care era renumita. Totusi, acolo undeva, sentimentul de a il imbratisa ca pe un vechi si bun prieten, poate mai mult decat prieten, ramase suspendat.

<Crezi ca as putea bea o cafea?> intreba ea cu o privire jucausa. <Trebuie sa ajung inapoi la birou. Nu am lipsit niciodata 3 zile fara nici un semn. Sigur am o gramada de treaba>…

<Cafea…> zambi el<..este pregatita, la ibric, 4 lingurite proaspat macinate, si fara zahar….> si incepu sa rada …<Stii, este al doilea lucru pe care l-ai spus extrem de hotarat..>. <Si oricum astazi este sambata asa ca nu cred ca e cineva la birou>, mai adauga el pe un ton complice.

A ajutat-o sa se ridice si a dus-o afara….Eu stiu locul asta, gandea ea, inspirand aerul proaspat al padurii, mirosul de fan proaspat cosit, atingand firele de iarba care imbracau treptele terasei de lemn si imbratisand cu privirea o casuta rupta din basmele ei de copil.

Au baut cafeaua acompaniati de cantecul pasarilor ce pareau ca isi dadusera intalnire acolo, in liniste, afundati in ganduri dar impreuna. Nu simtea nevoia sa il intrebe nimic, parea ca deja are toate raspunsurile si daca tot era sambata se putea bucura de timp…. O sa plec dupa ce termin cafeaua, gandi ea…

Va urma

Tinutul de Nicaieri,5 – Intalnirea

Noaptea se asternu pe nevazute si invaluita de stele si sub ochiul vigilent al lunii pline deschise cartea cu povesti. ……nu prea intelegea imparateasa noastra cum a ramas peste noapte fara imparatie dar se hotari sa caute sfatul celei care o adusese pe lume. Cu un nou suflu imbraca hainele slujnicei si purcese pe cararea care ducea spre coliba mamei Elena… o cheama ca pe mine mai trecu prin mintea ei inainte ca pleoapele sa se inchida…

In noaptea aceea Elena avu un vis foarte ciudat. Era in sala de sedinte impreuna cu Robert si analizau planul de investitii pentru urmatoarea perioada insa ea nu se putea concentra. Cu privirea fixata asupra specificatiilor tehnice ale proiectului auzea in surdina o vioara. O intriga aceasta muzica. Oare cine daduse atat de tare volumul? <Elena, ma asculti?>, intreba Robert putin iritat. <Da, da…>, raspunse ea. <Pot trimite oamenii pe teren?>. Dupa ce ii semna ordinele de deplasare si aprobarea bugetara Elena ramase singura la masa de mahon cu intentia clara de a studia rapoartele de vanzari si ultimele forecast-uri. Deschise primul dosar si dintr-o data cifrele incepura sa zboare in jurul ei ca niste biete musculite de otet. Incerca sa le prinda, sa le aduca la locul lor in randurile ramase goale pe hartie insa pe masura ce agitatia ei crestea sunetul viorii devenea mai ascutit, mai trist, mai dureros iar cifrele se incapatanau sa se roteasca haotic in toata camera.

S-a trezit cu melodia rasunandu-i in urechi si cu senzatia a mii de piscaturi pe tot corpul. Ce vis, gandi ea.

Dupa prima intalnire cu cafeaua de dimineata si inarmata cu energia linistii la micul dejun se porni inspre Birou, inspre o noua zi. Acordurile viorii scadeau in intensitate pe masura ce numarul de oameni si masini se inmultea in trafic insa le simtea atat de aproape incat mai mai sa treaca pe semnalul rosu al semaforului. Trasa parca de un fir invizibil de matase se trezi la iesirea din oras, in capatul opus fata de destinatia initiala, Biroul..

Clipind din ochi si cu o stare de neliniste crescuta incerca sa isi aduca aminte in ce zi este. 11:11 arata ceasul de pe bordul masinii. Ce caut eu aici, ce caut eu aici….repeta gandul. Dintr-o data cerul se acoperi de nori grei si lumina deveni gri…Continua sa mergi, se auzea o reclama la radio. A apasat pedala de acceleratie si invelita parca intr-un glob de sticla a continuat sa sofeze spre o destinatie necunoscuta dar atat de clara incat nu exista alternativa. Trebuie sa ajung isi repeta ea ignorand complet peisajul inconjurator. Satele, localitatile, copacii, masinile se derulau prin geamurile laterale cu viteza luminii asemenea unui film mut pe fast forward. Inchise telefonul care zbarnaia pentru a isi face simtita prezenta de o buna bucata de timp si ramase suspendata in clipa de atunci, catre acolo.

Am ajuns, mai apuca gandul sa rosteasca in scrasnetul anvelopei explodate si in sunetul fibrei de sticla ce intalnea stejarul. Cand a deschis ochii Elena era intinsa pe iarba dar nu putea distinge decat umbre si vagi zumzete ce pareau a fi cuvinte umane. A simtit cum cineva sau ceva o ajuta sa se ridice, a recunoscut de undeva din vise o silueta si in ea au inceput sa alerge frica si bucuria revederii…Era mai mult decat o revedere, era o prima intalnire de demult ce avea sa ii schimbe cursul vietii. Doar ca ea nu stia inca….

<Eu sunt Paul si ai avut un accident….>, mai auzi inainte sa se cufunde intr-o bezna fara de sfarsit si inceput.

Va urma

Tinutul de Nicaieri,4 – O realitate

Simti mangaierea zambetului doamnei fara varsta si vazu cum pumnalul se prechimba intr-o spada, cu maner incrustat cu topaze si cu niste litere ciudate sculptate intr-un otel ce parea ca vorbeste la fiecare atingere a luminii.

“Te poti intoarce acum doar ca sa revii” se auzi o voce si dintr-o data claxonul unui bolid de viteza o facu sa deschida ochii.

“Traversam azi, domnisoara….?”…. se auzea in urma ei

E cineva in capul meu dar nu stiu cine, gandi Elena grabind pasul pe trecerea de pietoni. Cam au dreptate oamenii astia care imi spun ca sunt in lumea mea, continua gandul sa ii vorbeasca. E dragut acolo isi mai zise ea si cu un zambet poznas in coltul gurii isi indrepta privirea catre cladirea din fata ei. Office building-ul deschis recent in capitala, cu spatii verzi pentru fumat si o sculptura dintr-un aliaj aramiu care infatisa doi armasari inlantuiti intr-un dans al modernismului parea ca ii da buna dimineata la fiecare oglindire a soarelui in marea de sticla ce imbraca fatada.

Buna dimineata cladire, spuse Elena, in timp ce saluta dintr-un gest scurt si rapid portarul care ii zambea ca in fiecare zi, la ora sapte dimineata. Salutul acesta devenise de-a dreptul un ritual in cei doi ani de cand compania pe care o conducea isi mutase sediul. Ca in fiecare a doua joi din luna, de sapte ani, la ora zece incepea sedinta de board si, ca in fiecare joi, Elena avea temele pregatite: revizuirea principalilor indicatori din balance score card, evaluarea de programe, realizat versus target, planning si ajustari pentru lua urmatoare.

Ii placea tare mult sa ajunga dimineata, sa inspire aerul proaspat al zilei ce abia se dezmortea si sa bea, in concertul pasarilor ratacite intre ziduri, prima cafea din zi. Isi revizuia corespondenta, isi verifica intalnirile din calendar, stabilea task-uri pentru directori din operational cu aceiasi pasiune cu care evada weekend-urile in padurile neumblate alaturi de fiinta necuvantatoare care ii devenise cea mai buna prietena. Nu intelesese niciodata cum unii se puteau satura de <job>. Poate era doar norocoasa, gandise ea la momentul la care a hotarat sa puna aceasta nelamurire intr-un sertaras al mintii pentru a fi analizat mai tarziu.

Oare au schimbat cafeaua? Gandi ea in drumul spre sala de sedinta. Parca nu mai este atat de aromata…

Sedinta incepu ca de obicei cu prezentarea ei. De data aceasta trebuiau revizuite costurile de mentenanta care conform ultimului raport, pe care Elena il realizase impreuna cu echipa tehnica de teren si nu cu managerul de productie care refuzase revizuirea pe motiv ca asa functioneaza piata, escaladasera limitele impuse in bugetarea anuala.

“Ca un rezumat al celor expuse pana acum am identificat impreuna cu Robert, stiti seful echipei tehnice de pe zona de Sud, o varianta in care putem reduce costurile cu 50% prin instalarea unui dispozitiv de protectie pe fiecare amplasament din teren. Investitia se va recupera in 4 luni de la instalare”, isi incheie ea expunerea simtind dincolo de zambetul directorului de productie toate pumnalele din lume…

Urmara apoi intalnirile cu clientul principal care solicita scaderea tarifelor. Intalnirea se incheie in jurul amiezii cu promisiunea unor preturi revizuite conditionata de cresterea cifrei de afaceri. Dupa ce schimba cateva cuvinte cu directorul de vanzari isi arunca un ochi pe ceasul daruit de bunica sa, zambi vazand cameea cu care isi petrecuse copilaria, si observa cum seara incepea deja sa o salute. Dupa cafeaua de dimineata era momentul ei preferat – un spectacol de teatru, muzica live cu cea mai buna prietena din facultate sau o fuga pana la prietena necuvantatoare erau doar cateva idei care ii treceau prin minte. Doar ca in aceasta joi Elena nu isi dorea decat sa se cufunde in cartea de povesti care abia o cumparase asa ca se indrepta spre casa, ignorand zumzetul aglomeratiei, claxoanele nervoase si peisajul gri. Abia astepta sa vada ce a facut imparateasa fara imparatie….

Noaptea se asternu pe nevazute si invaluita de stele si sub ochiul vigilent al lunii pline deschise cartea cu povesti. ……nu prea intelegea imparateasa noastra cum a ramas peste noapte fara imparatie dar se hotari sa caute sfatul celei care o adusese pe lume. Cu un nou suflu imbraca hainele slujnicei si purcese pe cararea care ducea spre coliba mamei Elena… o cheama ca pe mine mai trecu prin mintea ei inainte ca pleoapele sa se inchida…

Va urma