Category Archives: From Horses

From Horses, 3 – Fisa Post OM

12 August 2010

Astazi ma pregateam ca un bun manager sa continui firul cronologic al lectiilor pe care echitatia mi le-a oferit atat de deschis. Unele lucruri nu se uita niciodata – e ca mersul pe bicicleta. M-am hotarat exact in momentul in care s-a deschis in fata mea pagina alba a zilei de astazi. V-am spus ca inca sunt la capitolul despre rabdare, nu?

Ei bine, nu am rabdare sa o pastrez doar pentru mine. Astazi am invatat ceva extraordinar ca om. Si inainte de a fi manageri, inainte de a fi lideri, inainte de a ocupa o pozitie de specialist sau o pozitie, suntem oameni. Se incapataneaza zilele si oamenii si intamplarile pe care le traiesc sa imi demonstreze ca daca stim sa ne facem bine meseria de oameni atunci nu exista bariere nici pentru management, nici pentru leadership, nici pentru ceea ce ne place sau am vrea sa facem.

Cum spuneam, pentru ca nu mai am rabdare, astazi am fost la o lectie de echitatie inopinanta, absolut neplanificata. Am fugit din tumultul cotidian pentru a ma intalni cu o prietena in locul in care luam prima mea lectie acum ceva vreme. Era totul neschimbat, parca si noi ne intorsesem in timp si nu trecusera anii peste noi. Am uitat sa va spun ca pe prietena mea o vad din ce in ce mai rar pentru ca viata noastra profesionala ne-a dus spre destinatii indepartate. Revenind, am savurat o cafea cu aroma de iarba proaspat tunsa si am revazut oameni dragi pe care i-am cunoscut in acest loc, am ascultat pasarile in sedinta si ne-a placut sa revedem padurea. Am avut surpriza sa ne reintalnim vechi prieteni si colegi de echipa. T. era neschimbat, acelasi roib cu o privire de matematician aflat in permanenta cautare – a unui morcov, bineinteles. E., o lady ca de obicei iar D. abia astepand sa treaca cele 60 de minute pentru a se reintoarce in meditatie.

Astazi nu am vrut sa exersam, nu am vrut sa ne antrenam. Astazi am vrut sa ne plimbam cu prietenii nostri, am vrut sa ne plimbam cu noi, am vrut sa alergam liber si am sarit pentru ca ne-am dorit dintr-o data sa zburam. Ne-au alungat din poveste tantarii si am revenit la astazi. Dar…

De cateva luni imi respectam cu strictete programul si timing-ul in asa fel incat week-end-ul sa fie dedicat exclusiv pregatirii pentru concurs. Concentrarea era maxima, toti prieteni mobilizati pentru atingerea scopului – sambata obstacole la liber, duminica galop si parcurs. Astazi mi-am adus aminte de bucuria de a fugi la liber cu T., astazi mi-am adus aminte si mi-am incarcat bateriile, astazi am invatat ca uneori daca iti aduci aminte iti aduni energia pentru a merge inainte.

Nu pot, la fel de neplanificat, sa nu ma gandesc la management. Va mai aduceti aminte cat de seducator si provocator este primul an de la schimbarea pozitiei, de la infiintarea companiei, de la schimbarea ei sau de la momentul de cand v-ati schimbat job-ul? Suntem plini de idei si initiative, avem energie nesecata, incercam in permanenta sa gasim solutii. In anul 2 incepem sa mai respiram, ne-am creat déjà tipare si avem o baza de date de upload-uri. Din anul 3 poate ca observam detalii dar parca din ce in ce mai des ne simtim prinsi in rutina, avem senzatia ca nu mai sunt idei si sunt altii langa noi care abia au intrat in anul 1. Ce energie debordanta! Ei bine eu mi-am dat seama ca foarte rar imi aduc aminte, pentru ca, nu?, nu am timp. Mi-am dat seama ca aducandu-mi aminte regasesc energia din anul 1 si mi-am dat seama ca am din nou idei. Este un exercitiu pe care mi-am propus astazi sa il incerc macar o data pe luna. Mi-am propus sa imi aduc aminte de unde am plecat in cariera mea profesionala pentru ca am convingerea ca acest lucru nu trebuie sa lipseasca din job-description-ul nostru de oameni  asa cum nu trebuie sa lipseasca din fisa de post a oricarui manager.

Aducandu-mi aminte de mine, imi voi aduce aminte de oamenii din echipa mea si ii voi trata asa cum mi-a placut mie sa fiu sau cum mi-ar fi placut. Aducandu-mi aminte de primii ani o sa imi aduc aminte de temerile de atunci, o sa imi aduc aminte provocarile si imi voi seta target-uri noi pentru anii ce vin. Aducandu-mi aminte o sa vad ca am invatat. O sa ma trezeasca tantarii repede, nu imi fac griji, dar voi avea energia trecutului ca sa aduc performanta in prezent, performanta mea si a altora. Stiti cum e – energia e contagioasa.

Atat pentru astazi – cea mai simpla lectie de management si leadership, cea mai simpla lectie pentru mine si cea mai mica cerinta in fisa de post pentru pozitia OM.

From Horses, 4 – Ce a invatat un cal?

19 August 2010

O sa incep prin a va spune ca in week-end-ul acesta am chiulit de la lectia mea de echitatie. Poate pentru ca este August, poate pentru ca uneori ne face bine sa mai tragem chiulul sau poate ca pur si simplu am fugit. Stiti, nu? Caii mai fug din cand in cand…Ma gandeam in drumul spre ascunzatoarea din fata profesorului ca n-am chiulit niciodata o saptamana intreaga de cand am inceput sa practic echitatia si simteam acea senzatie amestecata – cum? Eu nu sunt la cai in week-end? Ei bine ca sa imi spal o parte din vina (nu se pune recuperarea de saptamana aceasta) am inceput sa ma gandesc la ce am invatat, si de aici am ajuns la ce invata de fapt calul? Ce face el atunci cand ar vrea sa chiuleasca? S-a intamplat sa discut chiar inainte de fuga de week-end despre viziune si despre lucruri care se desfasoara asa cum se desfasurau si acum un an dar foarte plastic exprimat “treaba nu mai merge”. Si atunci m-am hotarat sa va povestesc astazi cum am invatat eu ce a invatat un cal si cum acest lucru “poate face treaba sa mearga”.

S-a intamplat atunci cand am cazut prima oara. Era o seara de vara cand in adierea vantului ma plimbam cu T. la pas. Nu poposisera multi intarziati in acea seara. Am uitat sa va mentionez ca ma plimbam la pas cu T. intr-o zi lucratoare. Toate precautiile si gandurile si principiile pe care le visam ramasesera undeva departe. Ma gandeam la sedinta din ziua urmatoare, la business plan-ul ce trebuia predat in 2 zile, la ce mi-ar fi placut sa mai fac in weekend daca nu trebuia predat business plan-ul. Dintre frunzele care fosneau de ganduri a sarit in fata noastra o veverita. Nu stiu daca eu m-am speriat mai tare sau T., cert este ca eu am continuat sa merg la pas si el s-a oprit mirat. S-a oprit pentru o secunda pentru ca fiind om zborul la liber nu reprezinta o competenta majora si eu am atins pamantul. Dupa ce mi-a aruncat o privire de verificare a pasit peste mine si a inceput sa galopeze. Inca ametita de mirare, de cazatura, de nisip in ochi ma uitam cum doar eu imi faceam griji cu oprirea lui T. Toti ceilalti stateau pe margine si asteptau…Asteptau ca T. sa se opreasca la poarta manejului pentru ca, aveam sa aflu la cafeaua din seara aceea, un cal educat stie foarte bine drumul spre grajd. Pentru ca acolo il asteapta linistea, ovazul proaspat gatit si paiele pe care poate sa incerce un adevarat scrubing de seara. Dar oprindu-se la poarta nu inseamna ca T. s-a intors la grajd. Dimpotriva, respectand o lectie despre care o sa va vorbesc altadata, a trebuit sa continue lectia cu mine.

Cam asa si atunci cand totul se desfasoara bine dar “treaba nu merge”. Compania stie drumul spre grajd, pentru ca acolo este spatiul ei, acolo se simte comfortabil, acolo nu simte amenintarea lucrurilor noi si nestiute. Dar ce faci cand apare o veverita? Si compania ta da o tura de manej si se opreste la poarta? Ganditi-va nu ca la un lucru ce trebuie schimbat ci poate ca la un lucru pe care manageri si antreprenori ar trebui sa il aiba macar in vedere atunci cand contextul in care compania activeaza se schimba. Pentru ca atunci procesele nu se schimba de la sine, oamenii nu schimba modul de a face lucrurile de la sine…In cel mai bun caz vor da o tura de manej si va parea ca treaba merge. Dar uneori, cel mai adesea, este nevoie de o intreaga cursa. Si atunci cum schimbi ce a invatat calul? Nu schimbi! Doar schimbi comportamentul si atitudinea. Am invatat ca trebuie sa ma urc la loc pe cal atunci cand am cazut, oricat de teama mi-ar fi, oricat de multa lipsa de comfort as simti. Am invatat ca si calul trebuie sa continue lectia oricat de mult si-ar dori la grajd si oricat de mult nu i-ar placea sa mearga la pas. Am invatat ca uneori trebuie sa schimbi atitudinea daca vrei sa faci fata contextului. Pentru ca daca acesta din urma se schimba si procesele dau o “tura” spre comfort-ul lor acest lucru poate costa comfort-ul companiei.

In concluzie, tot asa cum calul a invatat o atitudine procesele din compania ta reprezinta o atitudine contextuala. Atunci cand contextul se schimba, schimba atitudinea! Cum? O sa va povestesc ce am invatat la urmatoarea mea lectie.

From Horses, 2 – Sa ascultam

08 August 2010

S-au spus multe despre management si leadership, despre cum vad unii un bun manager si cat de multa nevoie are o companie de un lider. Poate pentru ca vorbind aici de lucruri simple mi se pare extrordinar de simplu si autocuprinzator modul in care Peter Drucker surprinde diferenta dintre management si leadership: “Management is doing things right; Leadership is doing the right things.” Nicaieri nu am regasit o exemplificare in practica mai edificatoare decat in lectiile mele de echitatie. Sa va povestesc….

Trecuse ceva vreme de la prima mea lectie. Chiar fusesem un elev silitor, imi luam de lucru si acasa. Cu o curiozitate nerabdatoare (inca nu reusisem aplicarea principiului rabdarii) cautam sa stiu mai multe despre cai, despre echitatie, despre pozitia pe cal, despre echilibru pe cal…….Exersam pana si in fata oglinizii (asa ti se recomanda intr-un curs descarcat pe internet). Tehnicile programarii neurolingvistice pe care le teoretizam si aplicam in construirea echipei deveneau tehnici de programare pentru a fi un bun calaret….doar ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ…Cu cat ma straduiam mai mult cu atat crestea in mod exponential probabilitatea de a gresi atunci cand cu nerabdare asteptam week-end-ul…Se spune ca un calaret bun isi aude calul daca ii vorbeste, un calaret extraordinar il aude si daca ii sopteste pe cand un calaret prost nu ar auzi nici daca acesta ar tipa…Cam asa eram eu, prins in cursa perfectiunii nu auzeam cum calul meu tipa…

Respectam cu strictete indicatiile antrenorului si imi concentram toata atentia asupra tuturor detaliilor din studiul meu de acasa. Tine calcaiul jos, nu uita pozitia in sa, ai grija sa tii pumnii fata in fata pe darlogi si nu uita cand pornesti la trap sa fi pe picior corect. Ah, si nu uita ca piciorul correct este cel din exterior…Cumva schimbi directia schimba si trapul..Doar ca uitam sa mai ascult si calul. Saracul imi vorbea iar eu nu auzeam..Era prea mult sa mai adaug la lista mea cu multe lucruri si actul de a asculta. Nu faceam destule!

Ei bine nu, pentru ca oricat de corect ai face lucrurile ca sa depasesti tehnica si sa formezi acel cuplu care nu ezita in fata nici unui obstacol mai trebuie sa faci si lucrurile corecte chiar daca modalitatea in care o faci este poate imperfecta. Aceasta imperfectiune formeaza cuplul, increderea si intelegerea. Si stiti cum am aflat….Un om extraordinar mi-a spus ca pe vremuri la scolile aristocratice de echitatie a doua lectie viza modalitatea prin care reusesti sa intri in echilibru cu calul – sa inchizi ochi, sa vizualizezi directia si pasul lui si vei fi atins echilibrul atunci cand deschizand ochi vei fi pe directia corecta…Si atunci mi-am dat voie sa gresesc si am ramas surprins ca l-am auzit, ca am inceput sa simt cand a obosit sau cand ceva il sperie..Am inceput sa il pot linisti ca sa ne continuam plimbarea, am inceput sa ascult.

Nu inseamna asta viziune, nu se spune ca liderul are viziunea dar si increderea in oameni pentru ca acestia din urma sa il urmeze pentru ca vor si nu pentru ca trebuie. Eu vreau sa fiu un calaret extraordinar, atributul de bun nu ma multumeste. Cred ca orice manager bun care vrea sa fie extraordinar si care reuseste a devenit un lider. Si mai cred ca atunci cand iti asculti oamenii cu adevarat dai primele semen de leadership..Nu vorbim de definitii, teoretizari de termeni ci de a asculta. In mod surprinzator abia atunci cand iti vei permite sa gresesti, le vei permite si lor. Permitandu-ti si permitandu-le sa greseasca veti face un cuplu, veti face cu adevarat o echipa si veti fi altfel..Veti fi observati.

Au fost multe lectii de echitatie necesare ca sa imi dau voie sa nu fiu perfect dar a fost o lectie despre cum sa imi ascult calul.