All posts by me

From Me to Me

Draga Me

Imi aduc aminte si acum plecare ta sau a fost a mea? Era un vant domol in port dar primele semne ale furtunii isi dadeau ghes printre pleoapele mele. Mi-ai spus atunci ca oglinzile sunt diferite de oameni, e nevoie de o distanta apreciabila intre ele pentru a se vedea cu adevarat. Nu am inteles atunci, doar era furtuna iar vantul domol nu putea razbate prin noianul de nori…

Am inteles de curand ce vroiai sa spui si am deschis primele scrisori pe care mi le-ai trimis cand ai ajuns la destinatie. Le-am pastrat pe toate dar la ce bun sa le deschid, oglinzile isi scriu scrisori? Asa gandeam..De fapt abia atunci cand am inteles ca o oglinda nu poate sa se oglindeasca in oglinda am rupt sigilul primei scrisori… Au cazut cioburi pe podea, asa de mult timp trecuse, si primele cuvinte s-au oglindit in mine…

Draga mea oglinda pentru furtuna care ai adus-o atunci astazi pot sa iti spun ca am descoperit dupa multi ani procedeul corect de a te privi. Obisnuiam sa ma uit daca imi sta bine parul sau daca se asorteaza vestimentele de zi dar nu vedeam sau, mai bine zis, nu ma vedeam. Acum te vad… stii… chiar te vad…

As vrea sa imi spui ce faci? Acolo ploua sau soarele zambeste ghidus in spatele norului simpatic pe care l-am trimis spre tine? Cum sunt oglinzile acolo? Ele vad sau inca oglindesc uitatul?

Aici e soare putin umbrit de dor…oare cum ar arata un emoticon pentru dor, o sa ma gandesc pana la urmatoarea scrisoare…

Te imbratisez

Me

Povestea lui Afostodata

A fost odata ca niciodata, ca daca nu ar fi nu s-ar povesti, un taram indepartat de care doar batranii intelepti isi mai aduceau aminte. Se spune ca ACOLO se intinde in apropierea fiecarui oras din zilele noastre si in acelasi timp la foarte mare departare, asa de mare departare ca oamenii nici macar nu mai viseaza ca il pot vizita.

In ACOLO sunt rauri de albastru iar aerul miroase a placinta cu dovleac. ACOLO traiesc pasari maiastre si armasari intelepti. ACOLO timpul are aroma de scortisoara si lucrurile sunt simple. ACOLO copii nu merg la scoala, ACOLO oamenii mari sunt oameni mici si oameni mici sunt oameni mari. Depinde cum se gandesc ei, doar e simplu nu? ACOLO e de ajuns sa iti imaginezi cum ar arata camera ta astazi si aproape imediat o sa observi ramurile stejarului tau preferat care iti bate in geam si policioara cu cartile bunicii pe care credeai ca le-ai pierdut. ACOLO se spune ca exista o adevarata biblioteca a gandurilor, aranjate pe categorii si ordonate cronologic. ACOLO gandurile sunt atent selectionate – nu sunt primite decat gandurile adevarate. ACOLO matele torc visele si caii alearga liberi catre nicaieri. ACOLO fiecare adiere de vant aduce o poveste iar atunci cand ploua locuitorii lui se inoiesc cu haine noi.

Si uite asa povestesc batranii intelepti despre ACOLO, doar ca ACOLO este vrajit. Daca nu asculti cu adevarat te poti insela foarte usor atunci cand trebuie sa mergi ACOLO.

Intr-o zi de primavara cotidiana, cu iz de blocuri gri si adiere de asfalt s-a nascut o fetita cu ochii verzi si maaaari, atat de maaaari ca medici au recomandat de urgenta o verificare a retinei. Erau speriati ca prea multa lumina ar putea sa o faca pe fetita sa orbeasca. Ce naivi….Si cum fetita nu avea ochii in standardele normale parintii au decis sa o lase sa creasca cu bunicul, doar era tot langa ei…. Si asa fetita noastra si-a inceput calatoria, déjà planificata, spre gradinita, scoala, liceu si facultate. Doar ca bunicul i-a povestit o data despre ACOLO…. Si uite cum la 3 anisori fetita a inceput sa spuna tuturor ca numele ei este <Afostodata> si ca ea vrea sa ajunga ACOLO. Va puteti da seama cam ce a insemnat asta, nu? Parintii au luat-o pe fetita in sanul caminului sigur din jungla blocurilor gri si, bineinteles, ca i-au adus un psiholog. Nu puteau risca vreo abatere de la Marele Plan.

Anii au trecut si fetita noastra a urmat cu incredere oarba Marele Plan. Chiar i-a uimit pe toti atunci cand a primit laurii Olimpiadei de Fizica Cuantica si a fost recrutata in echipa de cercetare a MIT. Fetita noastra acum femeie facuse totul ca la carte, sa nu mai spunem ca si citise atat de multe carti ca uneori se intreba daca atunci cand vorbeste este ceea ce ea crede sau ceea ce a citit undeva. Marele Plan era aproape de apogeu, era momentul sa isi construiasca propriul camin in cel mai modern bloc, cu vedere catre un colt de verde. Am uitat sa va spun, colturile de verde erau din ce in ce mai rare. Era chiar un lux sa ai o planta pe balcon.

Intr-o seara obisnuita s-a intamplat ceva…. Cum lucrurile erau pe repede inainte nu prea mai cochetase in ultimii 10 ani cu visele, doar ca in acea seara bunicul i-a aparut purtand o mantie de rauri si galopand pe un armasar de vant… <Draga mea nepoata, mi-e tare dor de Afostodata. Stii cumva pe unde e… Cred ca s-a pierdut aici…>, ii spuse el pe un ton blajin si parca fetita noastra femeie simtea gustul placintei de dovleac. Cu bucuria gustului redescoperit ii raspunse <Bunicule dar sunt aici…. Eu sunt… m-ai uitat?>.

Alarma telefonului o trezi brusc… Incepea o noua zi din Marele Plan doar ca de data asta fetita noastra avea un usor gust de placinta cu dovleac…

Horses, 7 – Morcovi!

Va povesteam mai demult despre S. Cum déjà stiti este calul meu de la care nu contenesc sa invat si care ma uimeste de fiecare data cu ceva nou. In perioada mea de training intens de la inceputurile echitatiei am invatat cu dedicatie ce le place cailor sa manance. Dincolo de dieta atent controlata, dincolo de stiinta care ia in calcul mai multe variabile care tin de marimea lui, de varsta, de rasa si, nu in cele din urma, de munca pe care o depun, hranitul calului este o arta. Va fac o marturisire, gatitul este o arta ale carei taine inca nu le-am patruns. Ca atare atentia mea si curiozitatea erau mai mult indreptate spre privirile jucause care o data ce intrai pe usa grajdului incepeau sa te masoare din cap pana in picioare. Oare astazi o sa primesc? Oare astazi s-a facut aprovizionarea? Hmm…as gusta un morcov sau poate primesc doi?

Pentru ca imi placea sa ii vad cum rad am dezvoltat o adevarata arta a achizitionarii de morcovi. Mai condimentam din cand in cand cu lucruri noi – saptamana asta niste banane, maine niste pepene si poate niste bomboane de cicolata atunci cand legumele se terminasera la supermarket. Daca la inceput era déjà un obicei ca inainte si dupa antrenament sa luam masa impreuna (mai gustam si eu din cand in cand din bunatatile din meniu) am inceput sa imi dau seama ca morcovii erau doar felul principal. Garnitura era de obicei formata dintr-o mangaiere pe gatul ce se intindea in intampinarea morcovului, din intrebarea ce faci astazi si din faptul ca te opreai poate doar si un minut sa il asculti.

Asa cum Alain Cardon povesteste in funadamentele Analizei Tranzactionale  despre “strokes”, despre nevoia individului de a interactiona si de a se simti apreciat tot asa va invit eu sa folositi morcovii. Nu uitati ca nu sunt felul de baza, ca nu sunt stiinta si nu sunt arta, dar sunt atat de necesari atunci cand vrem sa avem o echipa motivata. Am observat ca atunci cand rup poate doar un minut si membrii echipei mele vad ca ii vad atunci putem sa miscam si muntii. Am observat ca atunci cand cu privirea in podeaua grajdului (pentru ca ma grabesc, evident) las un morcov la fereastra boxei lui S., S. este trist. Ma urmareste cu privirea si atunci nu il vad si el stie. Parca undeva aud – la ce bun mi-a mai adus un morcov? Mie imi plac doar serviti cu garnitura.

Cred ca fiecare dintre noi are in el un mic gradinar, iar recolta de morcovi poate fi cel mai simplu, desi nu singurul, ingredient pe care il putem presara proaspat in fiecare zi. Bineinteles fara sa uitam de garnitura. Asa ca urati-le in fiecare zi pofta buna! Va face diferenta!